Tradiția islamică învață că Allah (Dumnezeu) a trimis omenirii revelația divină printro serie de cărți sfinte pentru a ghida oamenii pe calea dreaptă, a stabili dreptatea și a clarifica scopul vieții. Aceste cărți, conform credinței islamice, sunt Tora (Tawrat) dată lui Moise (Musa), Psalmii (Zabur) dăruți lui David (Dawud), Evanghelia (Injil) revelată lui Isus (Isa) și revelația finală, Coranul revelat. Profetului Muhammad (pacea fie asupra lor tuturor. Deși fiecare dintre aceste cărți a fost trimisă unei comunități diferite și în contexte istorice diferite, ele împărtășesc teme și mesaje comune care converg către un obiectiv unic: ghidarea omenirii să trăiască o viață dreaptă în conformitate cu voința lui Allah.

Tema principală a Cărților lui Allah este Tawhid, unitatea lui Allah, care subliniază fiecare aspect al acestor scripturi. În plus, cărțile subliniază învățăturile cheie, cum ar fi conduita morală și etică, relația dintre om și Dumnezeu, justiția socială, responsabilitatea în viața de apoi și scopul vieții umane. În acest articol, vom explora în detaliu tema centrală a Cărților lui Allah, concentrândune asupra modului în care aceste mesaje rămân consistente în diferite scripturi și asupra modului în care au modelat viața credincioșilor.

1. Tema principală: Tawhid (Unitatea lui Allah)

Tema centrală și cea mai profundă a tuturor Cărților lui Allah este doctrina lui Tawhid, sau unitatea și unitatea absolută a lui Allah. Acest mesaj pătrunde în întregimea revelației divine și servește drept fundație pe care se sprijină toate celelalte învățături. Tawhid nu este doar un concept teologic, ci o viziune asupra lumii care definește relația dintre Creator și creație.

În Coran, Allah reamintește în mod repetat omenirii de singularitatea și unicitatea Sa:

„Spune: El este Allah, [care este] Unul, Allah, Adăpostul etern. El nici nu naște, nici nu se naște, nici nu are echivalent pentru El” (Sura AlIkhlas 112:14.

În mod similar, celelalte Cărți ale lui Allah subliniază venerarea Unicului Dumnezeu și avertizează împotriva asocierii partenerilor cu El, un concept cunoscut în Islam cashirk. De exemplu, Tora învață în Shema Yisrael:

„Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur” (Deuteronom 6:4.

Evanghelia consemnează, de asemenea, că Isus afirmă prima poruncă ca: „Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur” (Marcu 12:29.

În fiecare dintre aceste revelații, mesajul esențial este că numai Allah este demn de închinare. Unitatea lui Allah înseamnă că El nu are parteneri, asociați sau rivali. Această credință în unitatea divină se extinde și la înțelegerea faptului că Allah este singurul creator, susținător și suveran al universului. Prin urmare, a te supune voinței lui Allah și a urma călăuzirea Lui este cea mai importantă datorie a omenirii.

2. Închinare și ascultare de Allah

Decurgând în mod natural din credința în Tawhid este conceptul de închinare și ascultare față de Allah. Una dintre funcțiile primare ale revelației divine este de a instrui omenirea despre cum săși închine în mod corespunzător Creatorul. Închinarea în Cărțile lui Allah nu se limitează la actele rituale, ci cuprinde și ascultarea de poruncile Sale, trăirea unei vieți de dreptate și căutarea de al mulțumi lui Allah în toate aspectele vieții.

În Coran, Allah cheamă omenirea să se închine numai Lui:

„Și nu iam creat pe djinni și pe oameni decât pentru a Mă închina” (Sura AdhDhariyat 51:56.

Tora și Evanghelia subliniază în mod similar importanța iubirii și slujirii lui Dumnezeu cu toată inima, mintea și sufletul. De exemplu, Tora afirmă:

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta” (Deuteronom 6:5.

Actul central de închinare este ascultarea de poruncile lui Allah. Aceste comenzi nu sunt arbitrare; mai degrabă, ele sunt concepute pentru a ghida oamenii spre atingerea dreptății, păcii și împlinirii spirituale. Urmând poruncile divine, credincioșii se apropie de Allah și își împlinesc scopul în viață. În contrast, abaterea de la călăuzirea lui Allah duce la înșelăciune și la ruină spirituală.

3. Conduita morală și etică

O altă temă importantă din Cărțile lui Allah este promovarea comportamentului moral și etic. Scripturile oferă îndrumări cuprinzătoare despre modul în care oamenii ar trebui să interacționeze unii cu alții, conturând principii de onestitate, bunătate, generozitate, dreptate și milă. Aceștia subliniază importanța de a trăi o viață dreaptă, de ai trata pe ceilalți în mod corect și de a susține standardele morale în toate aspectele societății.

De exemplu, Coranul vorbește frecvent despre importanța caracterului bun:

„Întradevăr, Allah îți poruncește să dai încredere cui se cuvine și când judeci între oameni să judeci cu dreptate” (Sura AnNisa 4:58.

Tora conțineCele Zece Porunci, care pun bazele unei vieți etice, inclusiv interdicțiile împotriva minciunii, furtului, adulterului și uciderii (Exod 20:117. În mod similar, Evanghelia îi cheamă pe credincioși să acționeze cu dragoste și compasiune față de ceilalți: „Iubeșteți aproapele ca pe tine însuți” (Matei 22:39.

Cărțile lui Allah subliniază faptul că conduita etică este o reflectare a credinței interioare. Adevărata credință nu este doar o credință intelectuală, ci o forță transformatoare care modelează modul în care cineva trăiește și interacționează cu ceilalți. Trăind în conformitate cu principiile morale și etice prezentate în aceste scripturi, credincioșii contribuie la îmbunătățirea societății și câștigă plăcerea lui Allah.

4. Justiție socială și grija pentru cei asupriți

Tema dreptății sociale este proeminentă în toate Cărțile lui Allah. Islamul, precum și revelațiile anterioare, pledează pentru drepturile celor vulnerabili și asupriți. Poruncile divine abordează probleme societale precum sărăcia, nedreptatea și inegalitatea și îi cheamă pe credincioși să stabilească corectitudinea și echitatea în comunitățile lor.

În Coran, Allah le poruncește credincioșilor să susțină cu fermitate dreptatea:

„O, voi care ați crezut, rămâneți neclintiți în dreptate, martori pentru Allah, chiar dacă este împotriva voastră sau împotriva părinților și rudelor” (Sura AnNisa 4:135.

Tora conține numeroase legi menite săi protejeze pe săraci, pe orfan, pe văduvă și pe străin. De exemplu, Tora le poruncește israeliților să lase marginile câmpurilor lor nesecerate, astfel încât săracii să poată culege din ele (Levitic 19:910. În mod similar, Isus în Evanghelie învață compasiunea pentru cei marginalizați, îndemnândui pe urmașii săi să aibă grijă de cei mai mici dintre ei (Matei 25:3146.

Cărțile lui Allah subliniază că o societate poate prospera numai atunci când justiția este susținută, iar cei care se află în poziții de putere sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor. Dreptatea socială nu este pur și simplu o chestiune politică sau economică, ci o obligație spirituală pentru credincioși, care sunt chemați să fie avocati ai corectitudinii și protectori ai asupriților.

5. Responsabilitatea și viața de apoi

O învățătură centrală în toate Cărțile lui Allah este conceptul de răspundere în fața lui Allah și credința în viața de apoi. Fiecare verset avertizează asupra unei judecăți finale în care fiecare individ va fi tras la răspundere pentru faptele sale, atât bune, cât și rele. Coranul amintește frecvent credincioșilor de Ziua Judecății:

„Deci oricine face greutatea unui atom de bine îl va vedea, și oricine face greutatea unui atom de rău îl va vedea” (Sura AzZalzalah 99:78.

Tora și Evanghelia conțin în mod similar învățături despre viața de apoi și despre recompensa sau pedeapsa care îi așteaptă pe indivizi pe baza acțiunilor lor în această viață. De exemplu, în Evanghelie, Isus vorbește despre viața veșnică pentru cei drepți și pedeapsa veșnică pentru cei răi (Matei 25:46.

Cărțile lui Allah subliniază că viața în această lume este temporară și că destinația finală se află în viitor. Prin urmare, oamenii trebuie să trăiască cu simțul responsabilității, știind că vor fi judecați de Allah pentru acțiunile lor. Perspectiva vieții de apoi servește atât ca motivație pentru dreptate, cât și ca descurajare împotriva răului.

6. Scopul vieții umane

În sfârșit, Cărțile lui Allah abordează problema scopului vieții umane. Conform învățăturilor islamice, ființele umane au fost create pentru a se închina lui Allah, a trăi drept și a servi ca reprezentanți ai Săi (khalifah) pe pământ. În Coran, Allah spune:

„Și când Domnul vostru a spus îngerilor: „Întradevăr, voi face pe pământ o autoritate succesivă (khalifah)”” (Sura AlBaqarah 2:30.

Cărțile lui Allah oferă îndrumări despre cum să împliniți acest scop, oferind o foaie de parcurs pentru o viață etică, dezvoltare personală și creștere spirituală. Ei învață că viața este un test, iar calea către succes constă în a te supune voinței lui Allah, a trăi cu integritate și a luptă pentru îmbunătățirea atât personală, cât și socială.

7. Continuitatea profeției și a revelației: legarea cărților lui Allah

Unul dintre cele mai convingătoare aspecte ale Cărților lui Allah este conceptul de continuitate în profeție și revelație divină. Această continuitate înseamnă că mesajele trimise prin diverși profeți, de pe vremea lui Adam până la profetul final Muhammad, au făcut parte dintrun singur plan divin menit să ghideze omenirea. Fiecare carte a fost dezvăluită întrun context istoric specific și a abordat nevoile spirituale și morale ale comunității sale respective. Cu toate acestea, toate Cărțile lui Allah sunt interconectate în temele lor centrale, întărind unitatea lui Dumnezeu (Tawhid), conduita morală, dreptatea, responsabilitatea și scopul vieții.

Coranul, ca revelație finală, reflectă asupra rolului scripturilor și profeților anterioare și afirmă că islamul nu este o religie nouă, ci mai degrabă o continuare și un punct culminant altradiție monoteistă care a început cu prima ființă umană, Adam. Acest concept de continuitate profetică este esențial pentru înțelegerea temei mai ample a revelației divine și a relevanței sale pentru umanitate. Fiecare profet a fost trimis pentru a restabili legământul dintre Allah și omenire, amintindule oamenilor de îndatoririle lor față de Creatorul lor și unul față de celălalt. Prin această succesiune de profeți și scripturi, Allah a oferit continuu îndrumări pentru a corecta erorile care se strecuraseră în practicile religioase anterioare.

8. Universalitatea îndrumării divine

Cărțile lui Allah subliniază universalitatea îndrumării divine, demonstrând că mila și grija lui Allah pentru umanitate transcend granițele geografice, etnice și temporale. Coranul afirmă în mod explicit că profeții au fost trimiși la fiecare națiune și comunitate dea lungul istoriei: „Și pentru fiecare națiune este un mesager” (Sura Yunus 10:47. Acest lucru dezvăluie că mesajul Tawhid, moralitatea și neprihănirea nu se limitează la niciun popor sau loc anume, ci este destinat întregii omeniri.

În Coran, profetul Muhammad este descris ca o „milă pentru toate lumile” (Sura AlAnbiya 21:107), întărind ideea că mesajul său este universal. În timp ce revelațiile anterioare, cum ar fi Tora și Evanghelia, au fost adaptate anumitor comunități – în primul rând israeliții – Islamul vede Coranul ca fiind revelația finală și universală pentru întreaga omenire. Acest concept de universalitate reflectă, de asemenea, credința islamică conform căreia Islamul este religia primordială, una pe care toți profeții au predato în diferite forme, pe baza contextelor lor respective.

Tora a fost revelată copiilor lui Israel (Bani Israel) prin profetul Moise și a servit ca un cod juridic și moral cuprinzător pentru ai ghida pe israeliți prin provocările lor spirituale și temporale. Cu toate acestea, Tora nu a fost niciodată menită să fie un legământ exclusiv; mesajul său universal de dreptate, moralitate și devotament față de Dumnezeu se aplică tuturor oamenilor. Evanghelia transmisă prin profetul Isus, de asemenea, susținea principiile monoteismului și moralității, dar era adresată în mod special poporului evreu pentru ași reforma și corecta abaterile de la învățăturile anterioare.

9. Tema responsabilității umane și liberului arbitru

O altă temă critică prezentă în Cărțile lui Allah este conceptul de responsabilitate umană asociată cu liberul arbitru. Tuturor ființelor umane li se oferă capacitatea de ași alege calea, iar odată cu această alegere vine și responsabilitatea pentru acțiunile lor. În fiecare dintre Cărțile lui Allah, această idee este centrală: indivizii sunt responsabili pentru faptele lor și, în cele din urmă, vor fi judecați de Allah pe baza alegerilor lor.

Coranul subliniază în mod consecvent acest principiu, îndemnând credincioșii să rămână conștienți de acțiunile și consecințele lor. Allah spune: „Oricine face greutatea unui atom de bine îl va vedea și oricine face greutatea unui atom de rău îl va vedea” (Sura AzZalzalah 99:78. Acest verset înseamnă că nimic nu este trecut cu vederea în judecata lui Allah; chiar și cele mai mici fapte, fie că sunt bune sau rele, vor fi socotite. Mesajul răspunderii individuale este o temă recurentă care trece și prin Cărțile lui Allah anterioare.

Tora stabilește această temă a răspunderii umane în narațiunea israeliților. Ciclurile frecvente de ascultare, neascultare, pedeapsă și mântuire înregistrate în Tora evidențiază ideea că ființele umane, prin acțiunile lor, aduc favoare sau neplăcere divine. Narațiunea exodului israeliților din Egipt și a rătăcirilor lor ulterioare în deșert ilustrează consecințele atât ale fidelității, cât și ale răzvrătirii împotriva poruncilor divine.

În Evanghelie, Isus ne învață despre viața de apoi și despre Ziua Judecății, unde fiecare persoană va fi trasă la răspundere pentru faptele sale. În celebra Pildă a oilor și țapilor din Evanghelia după Matei (Matei 25:3146), Isus vorbește despre judecata finală, în care indivizii vor fi judecați pe baza tratamentului lor față de ceilalți, în special de cei săraci și vulnerabili. Această învățătură subliniază faptul că credincioșii trebuie săși trăiască credința prin acțiuni drepte, deoarece soarta lor finală depinde de modul în care răspund la îndrumarea morală a lui Allah.

10. Chemarea la neprihănire și puritate spirituală

Toate Cărțile lui Allah încurajează credincioșii să lupte pentru puritatea spirituală și dreptate. Îndrumarea oferită în aceste scripturi nu se referă doar la aderarea la legile exterioare, ci și la cultivarea unui simț interior al devotamentului și al integrității morale. Acest echilibru între acțiunile exterioare și spiritualitatea interioară este esențial pentru mesajul divin și se reflectă în toate cărțile sfinte.

În Coran, Allah cere în mod constant atât dreptatea exterioară (urmând poruncile Sharia, sau legea divină) cât și purificarea interioară (tazkiyah. Acest echilibru este ilustrat în versetul Coranic: „A reușit cu siguranță cel care se purifică pe sine, menționează numele Domnului și se roagă”(Sura AlA'la 87:1415. Accentul se pune aici atât pe purificarea sufletului, cât și pe actele regulate de închinare. În mod similar, Coranul subliniază că neprihănirea nu se referă doar la respectarea ritualului, ci la un sentiment profund de angajament față de Allah și un comportament etic.

Acest concept de puritate spirituală este evident și în Tora și Evanghelia. În Tora, există numeroase legi despre puritatea fizică și rituală, dar acestea sunt adesea însoțite de lecții morale care depășesc ritualurile externe. Tora îi învață pe israeliți că respectarea legii ar trebui să conducă la dezvoltarea unei inimi curate, așa cum se vede în porunca „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta” (Deuteronom 6: 5. Acest lucru subliniază importanța devotamentului sincer.

Evanghelia subliniază în continuare puritatea interioară și neprihănirea. Isus le cheamă frecvent pe urmașii săi să se concentreze pe puritatea inimii și pe importanța credinței autentice. În Predica de pe Munte, Isus ne învață: „Fericiți cei curați cu inima, că ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8. Această învățătură evidențiază necesitatea purității spirituale, care trebuie cultivată alături de expresiile exterioare ale credinței.

De asemenea, Psalmii reflectă această temă a călăuzirii divine ca lumină. În Psalmul 27:1, David declară: „Domnul este lumina mea și mântuirea mea – de cine să mă tem?” Acest verset exprimă credința că îndrumarea lui Allah este o sursă de putere și protecție, permițând credincioșilor să facă față provocărilor vieții fără teamă sau incertitudine.

Concluzie: mesajul unificat al cărților lui Allah

Cărțile lui Allah – fie Tora, Psalmi, Evanghelie sau Coran – prezintă un mesaj unificat care subliniază unitatea lui Dumnezeu (Tawhid), importanța închinării, conduita morală și etică, justiția socială, responsabilitatea umană, pocăința și mila divină. Aceste revelații divine oferă îndrumări cuprinzătoare pentru indivizi și societăți, oferind o cale către împlinirea spirituală, armonie socială și mântuire finală.

La baza acestor scripturi se află credința că ființele umane sunt create pentru a se închina lui Allah și a trăi conform călăuzirii Sale divine. Consecvența mesajului în Cărțile lui Allah evidențiază continuitatea profeției și universalitatea milei și preocupării lui Allah pentru întreaga umanitate. Temele centrale ale dreptății, dreptății și răspunderii servesc drept principii atemporale care sunt relevante în fiecare epocă și pentru toți oamenii.

Coranul, ca revelație finală, confirmă și completează mesajele transmise în scripturile anterioare, oferind un ghid cuprinzător pentru a trăi o viață care este plăcută lui Allah. Îi cheamă pe credincioși să susțină valorile dreptății, compasiunii și dreptății, în timp ce caută în mod constant mila și iertarea lui Allah.

În cele din urmă, Cărțile lui Allah oferă o foaie de parcurs pentru obținerea succesului atât în ​​această viață, cât și în cea de apoi. Ei le amintesc credincioșilor de scopul lor, îi îndrumă prin provocările morale și spirituale ale vieții și oferă promisiunea recompensei eterne pentru cei care urmează calea dreaptă. Prin mesajul consecvent și unificat al Cărților lui Allah, omenirea este chemată să recunoască măreția lui Allah, să trăiască drept și să lupte pentru o relație mai profundă cu Creatorul.